Casa Madrigal, octombrie 2023

Mădălin Guruianu: Mulţumesc frumos că aţi venit, avem al nouălea invitat potrivit listei, nu ne cunoaştem de foarte mult timp, însă eu am fost la câteva lansări ale volumelor dânsei, într-una era autor, iar în cealaltă ca parte dintr-o antologie pe care chiar doresc să o vedeţi. Nu se întâmplă des în România să auzi că se publică doisprezece dramaturgi români, ceea ce m-a bucurat la culme, pentru că doar doamna Marilena Dumitrescu este invitată dintre ei. Dânsa a coordonat acest volum dar s-a publicat şi un volum al domniei sale separat. Eu am reuşit să-i citesc piesa de teatru scurtă din acest volum, dar o las să vă spună câteva cuvinte despre domnia sa, şi după aceea vă invit să avem şi un dialog.

Marilena Dumitrescu: Cred că doriţi să vă povestesc despre teatrul meu, nu despre viaţa mea căci nu este aşa interesantă, voi sunteţi prea tineri să aveţi alte viziuni, dar vreau să vă spun că m-am apucat târziu să scriu teatru. Eu am mai scris ceva în trecut, mai mult umor, specialitatea mea este oricum comedia, îmi place şi scriu comedie cu mai multă plăcere. Prima piesă pe care am scris-o, am scris-o datorită lui Adrian Fetecău, coordonatorul grupului de umor Vouă, care pur şi simplu m-a pus să scriu o piesă de teatru. Asta am şi făcut deşi am scris-o în nişte condiţii de nedescris, în sensul că eu aveam zugravi în casă, şi îmi curgea var pe tastatură şi am numit-o Mătuşa Pierdută, pentru că era în perioada aceea cu Adrian Năstase. Am avut norocul că piesa s-a şi jucat, a ieşit foarte bine şi a fost jucată de mai multe ori, iar de atunci am început să mai scriu, am mai scris o piesă pentru grup numită Stăpânul Ciolanului, astea fiind mai mult cu tentă politică. Am început să mai trimit pe la concursuri piese pe care le-am scris, am avut câteva absurde, m-am profilat şi în această zonă, am avut astfel plăcerea să văd că au fost premiate peste tot unde am trimis. Lucrul acesta mi-a dat curaj şi poate nu aş fi continuat dacă nu aş fi avut acest impuls primit din afară.

Mădălin Guruianu: Aş dori să le citiţi puţin, ca să punctăm şi acest moment cu lectura, şi după aceea o aşteptăm şi pe Andruni să vă întrebe şi ea ce consideră, ca mai apoi să îmi permit să le zic şi eu cum am văzut piesa, şi de ce aş vrea să o văd pusă în scenă.

Marilena Dumitrescu: Am să citesc dintr-o piesă ce se numeşte Moartea ca experienţăa de viaţă, iar deşi titlul este sumbru, piesa nu este neapărat foarte sumbră, dar se termină cu bine, în ciuda titlului. O să încep cu scena patru. Ca să vă povestesc până acolo, este vorba de o familie care aveau un fiu licean şi o fiică studentă în Franţa, ei sunt la masă veniţi de la serviciu şi mănâncă, iar acum intrăm în scena patru. (Urmează lectura)

Mădălin Guruianu: Mă bucur că aţi ales un fragment de acest gen, mai ales că în volum este un fel de tragicomedie cu elemente absurde. Mi-a plăcut că piesa aţi conceput-o şi regizoral, sigur că poţi inventa mereu câte ceva nou, dar este acolo făcut tot ce trebuie. Avem o scenă cu două etape ale vieţii: unii sunt în comunism şi alţii foarte recenţi, cum aţi trăi voi în mall. Cuplurile astea se intersectează şi îşi aud cumva gândurile, dar efectiv este un cuplu acolo şi un alt cuplu dincolo. Are şi o parte de tragism, că nu s-au schimbat atât de multe pe câte credem, substanţial vorbind. Se numeşte şi Tanga, şi este vorba şi de diferenţa dintre ce purtau femeile şi care ar fi moda acum. Mi-a plăcut mult, m-am distrat teribil citind-o şi chiar am zâmbit amar la anumite scene. Scrieţi foarte vizual.

Marilena Dumitrescu: Eu am avut şi plăcerea să o văd montată pentru că fiul meu are o şcoală de teatru, montând-o cu mai multe distribuţii cu studenţii lui.

Mădălin Guruianu: Ce se joacă acum de dumneavoastră?

Marilena Dumitrescu: Singura piesă care se joacă este acum la Teatrul Naţional din Iaşi, Ceva cu tăiței se numeşte, este prima piesă absurdă pe care am scris-o şi este şi preferata mea. Majoritatea pieselor mele au luat premii, şi asta despre care vorbim a fost nominalizată la UNITER. Nu am luat eu premiul dar am avut trei piese nominalizate. Din păcate UNITER nu mai face concurs de dramaturgie, de asta am organizat noi la Uniunea Scriitorilor un concurs, eu sunt în juriu şi am de citit câteva zeci de piese. Ne-au sosit în total vreo 134 de piese, dar le-am împărţit între noi. Înainte să mă luaţi voi la întrebări, o să vă iau eu pe voi. Sunteţi pasionaţi de teatru, vreţi să scrieţi teatru, adică aş vrea să ştiu ce interese aveţi?

Andruni Baciu: Eu nu îmi doresc să urmăresc o carieră în acest sens, însă am fost mult timp pasionată de teatru, şi tot am acumulat peste această pasiune diferite experienţe, şi mi-am dat seama că nu vreau să renunţ la ce ţine de artă în general şi la arta dramatică în special. Mi-ar plăcea să văd o viziune de ansamblu, însă ştiu cu siguranţă că dintre persoanele care sunt aici unele îşi doresc să profeseze în acest domeniu.

Intervenție din public: Aş vrea să îmi reintru în mână cu scrisul, pentru că scriam mai demult şi am început să scriu la comandă, adică dacă mi se dă o temă să scriu, dar aşa de bună voie să mă pun la masă nu prea, şi aş vrea să scriu din nou. Nu ştiu dacă neapărat ca dramaturg dar mi se pare că atât autorii de romane, dramaturgii şi criticii se aseamănă cumva, adică cred că poţi să fi şi dramaturg şi autor de cărţi, şi critic de teatru sau film, şi cred că le poţi face pe toate dacă îţi place să scrii. Dacă reîncep să scriu mai mult, nu m-ar deranja într-o zis să scriu şi o piesă, m-ar bucura foarte mult să fac asta.

Mădălin Guruianu: Ilinca vrea să se apropie de UNATC, ceea ce nu este neapărat cazul altora, pe ea am auzit-o în ultima vreme, dar în general vorbim de oameni care sunt pasionaţi de teatru, mai comentăm, la asta se rezuma şi clubul.

Marilena Dumitrescu: E bine că tinerii vor să devină autori şi nu influenceri neapărat. E bine şi influencer, şi în orice caz se câştigă mai bine, asta vă asigur, dar e greu şi aşa, e greu şi aşa.

Mădălin Guruianu: Noi cumva ne-am apropiat de teatru, în fine, mama a fost actriţă, mie îmi place de mult timp teatrul, şi încercăm să vedem şi dintr-o altă perspectivă. Eu cu Andruni am început acest site de recomandări teatrale, tocmai ca să vezi două puncte de vedere complementare, dar diferite, cineva care e în clasa a-11-a, şi cineva care se apropie de vârsta de cincizeci de ani. Ceea ce aţi făcut dumneavoastră acum, este cam ideea noastră de a face curioşi pe cineva, de ce să te duci să vezi un spectacol, nu îţi zicem decât ca nouă ne-a plăcut sau nu ne-a plăcut, şi să te intrigăm cumva să-l vezi. Teatru se face mult în Bucureşti în momentul de faţă fiind chiar multe spectacole. Vă ascult dacă mai aveţi curiozităţi.

Intervenție din public: Cum se numeşte cartea din care aţi citit?

Marilena Dumitrescu: Se numeşte Nu suntem melci, sau suntem? Este titlul celeilalte piese din volum. Editura Tritonic a inaugurat o colecţie care se numeşte Cortina, şi care va continua şi care va tot publica volume de teatru.

Intervenție din public: Aţi spus că scrieţi în principal comedie, dar aţi scris şi piese dramatice?

Marilena Dumitrescu: Ştiţi ce se întâmplă, piesa din care v-am citit şi aţi şi râs este o dramă. Viaţa este de aşa natură încât nimic nu este numai comedie sau numai dramă, numai bine sau numai rău, numai alb sau numai negru. Eu vă sfătuiesc dacă scrieţi, şi asta şi prin experienţa a ceea ce jurizez că am citit până acum cam douăzeci de piese din cele pe care le jurizez, şi vreau să vă spun că nu am zâmbit la niciuna. Să ţineţi cont când scrieţi de ce v-am zis eu acum, băgaţi şi ceva vesel chiar dacă scrieţi dramă sau tragedie, pentru că aşa este viaţa.

Andruni Baciu: Personal consider că printre cele mai dificile genuri de scris este comedia, deoarece dacă la celelalte genuri publicul empatizează mult mai uşor cu situaţia, întristându-se, la comedie este mai dificil să prinzi un public larg. De ce aţi ales acest stil?

Marilena Dumitrescu: Eu nu cred că este greu să prinzi publicul cu comedia, oamenii vor să râdă, sunt dornici să facă asta. Şi ca public de teatru sau film eu caut mai mult să văd comedii. Le prefer pentru că de ce să mă simt prost uitându-mă la ceva ce mă face să plâng, când pot să mă simt bine uitându-mă la comedie şi să râd. Eu sunt înnebunită după comedie. Însă este adevărat că nu toată lumea are simţul umorului, nu toată lumea înţelege comedia, de creat comedie nu mai spun cât este de greu, însă ai nişte satisfacţii ce nu ţi le oferă alt gen. Mai este un avantaj pentru care vă sfătuiesc să scrieţi teatru, pentru că ai reacţia imediată a publicului care asistă la spectacol. Când scrii un roman cititorul se duce cu el la birou sau în dormitor, şi nu ai habar despre ce reacţie are. La primul meu spectacol de teatru, la prima mea piesă jucată, eu am plâns pentru că mi s-a părut aşa un deranj mare pe care l-am creat, şi în sală şi pe scenă, cumva toţi veniseră pentru ce am creat eu. Mi s-a părut foarte impresionant, m-a dat peste cap chestia asta, şi de atunci tot aştept astfel de momente.

Mădălin Guruianu: Cum scrieţi când scrieţi?

Marilena Dumitrescu: Prefer să am o inspiraţie ca să intru uşor în flux şi apoi scriu. Problema este când îmi vine ideea şi până mă apuc de ea, pentru ca să ţineţi cont că ideile vin, dar dacă nu le valorificăm imediat ele zboară, ori îţi dispar din cap, ori poate că le găseşti la altcineva. Pentru că aşa circulă în cloud, cel puţin aşa am învăţat eu la studiile mele de dezvoltare personală, că totul este undeva în aer iar noi captăm ceea ce putem. În orice caz, scriu cu plăcere când scriu, nu scriu mult pentru că asta-i viaţa, am multe de făcut. Eu nu stau în Bucureşti, dar puteţi să mă căutaţi pe reţelele de socializare că am multe postări comice, texte mici şi am persoane care mă urmăresc, şi se îngrijorează dacă două zile nu postez.

Intervenție din public: Vi s-a întâmplat să rămâneţi în pană de idei? Cum aţi reuşit să depăşiţi această perioadă?

Marilena Dumitrescu: Da se întâmplă uneori bineînţeles, dar totul e temporar. Mereu găseşti motive de revenire la scris, că îţi vin idei, că vezi ceva la televizor, problema este că eu am şi o creativitate deosebită. Trebuie să îţi cultivi aceste calităţi, creativitatea şi umorul se pot cultiva, eu privesc mereu la comedii şi stand-up comedy, şi trebuie să ai deschiderea să le accepţi. Să ai capacitatea de a vedea ce este comic într-o situaţie, care poate nu e făcută special ca să râzi de ea.

Intervenție din public: Am o întrebare puţin mai tehnică, când aţi menţionat scrisul de teatru, m-am gândit că eu mereu am ideea acolo, dar, practic nu reuşesc să scriu scena destul de bine pentru a fi montată. Dumneavoastră aţi întâmpinat această problemă?

Marilena Dumitrescu: Noi trebuie să imaginăm situaţiile, că scena o poţi lăsa la latitudinea regizorului sau scenografului fără probleme, pentru că se înţeleg din subiect. Nu trebuie să vă concentraţi neapărat pe asta, eu când descriu locaţia, nu se întâmplă mereu să înţeleg exact de ceea aş avea nevoie, pe măsură ce scriu mai adaug. Astea se poate reveni la ele fără probleme, şi dacă vă e greu o puteţi scrie la final, după ce vă faceţi povestea.

Mădălin Guruianu: Eu sunt curios cum funcţionează filiala dramaturgilor în Bucureşti? Se fac concursuri sau cum?

Marilena Dumitrescu: Am avut în ultimii cinci ani la conducerea filialei un domn care nu prea a fost aşa activ, şi am suferit foarte mult pe chestia asta şi abia am aşteptat să vină alegerile. Ne-am revoltat oarecum şi am zis că vrem să facem ceva, să se mişte ceva la noi în filială, şi abia acum după noile alegeri am făcut o grămadă de proiecte, şi încă mai avem publicarea unor volume personale, concursuri. Acesta a venit şi ca urmare a faptului că UNITER nu mai face concursuri şi nu există un concurs serios de dramaturgie în România. Mai sunt cele organizate de teatre însă sunt la nivel local. În principiu facem şedinţe când stabilim ce avem de făcut, am avut şi o întâlnire cu Ministrul Culturii, când era domnul Romaşcanu, un om foarte deschis şi mi-a plăcut cum a pus problema. Este foarte important ce a hotărât domnul Hrib, directorul editurii, să trimită cărţile de teatru la teatrele din ţară, în librării, ca să ajungă pe mâna cui trebuie, pentru că altfel degeaba noi scriem dacă nu ne facem cunoscuţi.

Mădălin Guruianu: E un parteneriat la care trebuie să ţineţi bine pentru că mi-a plăcut cum a pus domnul problema, că doreşte să publice anual, şi asta este mare lucru.

Intervenție din public: Am văzut că aţi scris şi scenariu pentru televiziune. Aş dori să ştiu cât de diferit este faţă de teatru?

Marilena Dumitrescu: Am scris mai multe episoade pentru serialul Baronii, am avut un serial foarte frumos numit Fete de măritat, diverse scenarii pentru emisiuni de televiziune, inclusiv la Eurovision am avut câteva intervenţii cu scenete comice. În principiu procesul de creaţie este cam acelaşi, atât pentru teatru cât şi pentru scenariul de televiziune, dar sunt câteva elemente specifice de care trebuie să se ţină cont.

Intervenție din public: La celelalte întâlniri, ceilalţi dramaturgi invitaţi tot au dezbătut, dacă e mai bine ca finalul să vină pe parcurs sau să fie deja conturat. Dumneavoastră cum preferaţi?

Marilena Dumitrescu: Şi eu prefer să vină pe parcurs, pentru că nu eşti stăpân neapărat pe piesă, o mai ia şi razna, trebuie să urmăreşti cum evoluează lucrurile. Sigur că uneori am şi finalul în minte, însă este posibil să îl schimb. Nu este nimic rigid, poţi face ce vrei tu, pentru că e piesa ta ai libertate.

Mădălin Guruianu: Da am primit chiar ambele variante de răspunsuri şi argumentate puternic.

Intervenție din public: Aţi spus că mai degrabă aţi prefera teatrul pentru că vedeţi reacţiile imediate ale publicului, cu televiziunea este aceeaşi senzaţie?

Marilena Dumitrescu: În opinia mea televiziunea este pe moarte deci totul va trece on-line. Aşa că nu pot spune am ceva planuri în legătură cu televiziunea. Aţi văzut câţi din voi se mai uită la televizor? Faţă de noi care în anii 90 nu ne mişcam din faţa lui, ne uitam nu doar la emisiuni politice ci şi la divertisment, iar acum se pare că mai mult de cincizeci de procente din informaţie ne-o luăm din on-line. Este acest fenomen de diversificare a televiziunilor, în aşa fel încât niciuna nu mai are o audienţă serioasă. Publicul acum este foarte amestecat. Mă uit şi eu la emisiuni din astea de divertisment, însă în rest nu ştiu care este viitorul televiziunii.

Intervenție din public: Spuneaţi că televiziunea este pe moarte, credeţi că există acest pericol şi cu cărţile?

Marilena Dumitrescu: Fără discuţii. Lumea nu mai citeşte, îmi pare rău să o spun, dar acum sunt mai mulţi scriitori ca cititori. Noi aveam impresia că pe vremea noastră era un act de cultură şi că citeam că să ne culturalizăm, însă citeam să ne simţim bine. Acum sunt atâtea căi de petrecere a timpului liber, încât e greu să stai cu ochii într-o carte. Să vă spun sincer nici eu nu prea mai citesc din cărţi, pentru că ajungi la o vârstă când nu mai vezi aşa bine, şi prefer să citesc pe ecran, fac textul mai mare şi pot citi. Ca şi orice alt fenomen are un început şi un final. Cartea se va rezuma poate la cele de specialitate, manuale, eu aşa văd lucrurile. Deocamdată teatrul rezistă.

Intervenție din public: De la ce vârstă aţi descoperit pasiunea pentru scris?

Marilena Dumitrescu: Eu am avut această pasiune pentru scris încă din şcoală. Pe vremea lui Ceauşescu nu prea puteai scrie cine ştie ce. Eu am scris la Urzica, ca să nu trebuiască să scriu altceva şi să pomenesc diferite personaje de care nu aveam chef să scriu. Pe urmă viaţa mea a fost destul de complicată, eu am crescut trei copii în acest timp, şi abia după ce i-am făcut mari abia atunci m-am apucat să scriu de teatru. Aveam în jur de cincizeci de ani când m-am apucat să scriu teatru.

Intervenție din public: Aţi prins perioada comunistă şi cum a fost pentru dumneavoastră să citiţi, pentru că bănuiesc că nu aveaţi de unde să vă luaţi inspiraţia, mai ales că totul era cenzurat.

Marilena Dumitrescu: De scris nu prea am scris în perioada aceea, dar de citit am citit biblioteci întregi. Să nu vă închipuiţi că dacă era cenzurat noi nu citeam. La un moment dat circula pe sub mână Orwell, într-o versiune xerox, deci citeam tot ce prindeam. Atunci au apărut marile romane româneşti ale lui Marin Preda, poezia lui Păunescu, a lui Nichita Stănescu, şi de aceea se citea aşa mult.

Intervenție din public: Când vă apucaţi să scrieţi începeţi cu începutul, şi apoi mergeţi continuu până la final, sau aveţi şi o idee finală deja în minte?

Marilena Dumitrescu: De obicei încep cu începutul, pentru că mai degrabă îmi vine un început în minte. Desigur mai scriu şi pe sărite, nu mă împiedică nimic să fac aşa cum simt eu că e bine, în funcţie de cum îmi vine inspiraţia.

Intervenție din public: Aţi spus că aţi scris şi teatru absurd. Când scrieţi ştiţi că urmează să scrieţi ceva absurd?

Marilena Dumitrescu: Haideţi să vă povestesc. Ideea vine ca un trăsnet vine ca ceva de sus. Eram la teatrul În Culise, la un spectacol de licenţă de la UNATC şi jucau Lecţia sau Cântăreaţa Cheală, în orice caz cine a regizat piesa, a modernizat-o iar persoana care trebuia să stea cu un ziar în mână a avut un laptop. Când s-a deschis acel laptop, nu ştiu ce s-a întâmplat, că a apărut imaginea albă, şi atunci mi-a venit ideea, ce ar fi fost dacă deschideai ziarul, şi ar fi fost alb. Şi de la asta am pornit piesa Ceva cu tăiţei, care are această idee de început: într-o familie în care el este dramaturg şi ea actriţă, primesc într-o zi ziarul cu paginile albe. Şi atunci îşi pun problema dacă s-a terminat realitatea, şi ei spun atunci hai să-l scriem noi, îl scriem cum vrem noi. Vă daţi seama că după asta a fost foarte ofertantă ideea şi am continuat. Inclusiv ideea de început a fost absurdă şi toată piesa a urmat această filieră.

Mădălin Guruianu: Dacă nu mai sunt întrebări vă mulţumesc foarte mult, le-aţi oferit o altă experienţă şi mulţumesc pentru ceea ce le-aţi povestit.

Marilena Dumitrescu: Mă bucur nespus pentru că este o surpriză foarte plăcută şi nu am ocazia să mă întâlnesc des cu tineri. Vă felicit pentru aceste interese.

Mădălin Guruianu: Am cunoscut-o pe Alexandra Ares, singura care a scris despre AMTeatru la început, lăudându-ne că am pus Exil pe primul loc.

Marilena Dumitrescu: Ea are o experienţă ceva mai diferită faţă de alţi dramaturgi romăni, pentru că a stat mult în America, şi care a venit cu multe idei de acolo, însă greu de pus în practică aici.

Mădălin Guruianu: Cum a fost şi cu Alexandra Badea, care ne-a povestit ce diferenţă este între Franţa şi România. De asta este frumos să aibe experienţe diferite şi ei şi noi, până la urmă să împărtăşim şi dragostea de teatru.

Marilena Dumitrescu: Plus că Alexandra Ares deţine experienţă şi din familie, fiind fiica dramaturgului Dinu Grigorescu, el este destul de în vârstă şi bolnav, însă în primăvară a publicat din energia lui la peste optzeci de ani, revista Rinocerul, care este despre teatru, şi a organizat premiile revistei. A umplut o sală de la Teatrul Naţional, unde a chemat actori şi regizori mari, fiind totul foarte interesant.

Mădălin Guruianu: Mulţumim şi noi foarte mult şi cu siguranţă o să vă mai invităm la întâlnirile noastre.

Seri de Lectură este un proiect cultural dezvoltat de platforma AMTeatru, prin Asociația SPA – Sănătate prin Arte și finanțat de Ministerul Culturii prin programul ACCES 2023 și se desfășoară la Casa Madrigal, Dealul Mitropoliei, nr 11.