Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Martorul Acuzării (Avangardia)

Andruni 8.6 Ideea susținerii unui proces într-un acest mod este una inovativă, aducând poveștile mult mai aproape de public. Deși interpreții nu mi s-au părut cea mai bună alegere, cel…

Eroine – Teatrul „Mihai Eminescu” (Botoșani)

Andruni 8.4  Reinterpretarea unor astfel de legende este dificil de realizat, și chiar și așa acest spectacol reușește să aducă elemente clasice în noile versiuni ale Eroinelor lui Ovidiu. Aceste…

Punk Rock (Excelsior)

Andruni 9.0  Poate e de vină obsesia mea cu musicaluri, sau în sine obsesia cu muzica rock, sau starea de adrenalină indusă în mod constant pe parcursul întregului spectacol, însă…

Karamazovii (Mic)

Andruni 9.0  Clasica poveste își păstrează prestanța, chiar fiind accentuată într-un mod impresionant în această interpretare. Totuși, având un stil modern, nu m-a prins atât de mult pe cum mi-aș…

Noaptea lui Helver (TNB)

Andruni 9.3  Pentru mine este foarte important cum începe un spectacol. Deși încercăm să ne mințim singuri, chiar judecăm după ce vedem prima dată. Poate m-am pripit încă de atunci,…

Forma lucrurilor (Teatrul de Comedie)

Andruni 8.9  Cu un final neașteptat, am reușit să fiu impresionată cel mai mult de dinamica prezentă în scenă. Deși piesa are elemente comice, o consider a fi o dramă…

Exil (TNB)

Andruni 9.4 Cu siguranță un spectacol bulversant, poate cu mai multe intrigi decât ar fi considerat un spectacol. Tocmai de aceea și iese în evidență. Pe moment, l-aș fi recomandat…

Gianina Carbunariu

Casa Madrigal, octombrie 2023 OLYMPUS DIGITAL CAMERAMădălin Guruianu: Mulţumesc foarte mult că aţi venit, sunteţi cea de a zecea invitată, iar proiectul finanţat de Ministerul Culturii cuprindea chiar zece dramaturgi.…

Marilena Dumitrescu

Casa Madrigal, octombrie 2023 OLYMPUS DIGITAL CAMERA Mădălin Guruianu: Mulţumesc frumos că aţi venit, avem al nouălea invitat potrivit listei, nu ne cunoaştem de foarte mult timp, însă eu am…

Mihai Ignat

Casa Madrigal, octombrie 2023 OLYMPUS DIGITAL CAMERAMădălin Guruianu:Suntem la cel de-al optulea invitat, şi mulţumesc pe această cale lui Mihai Ignat, că vine tocmai din Braşov, el fiind unul dintre…

URMĂTORUL EVENIMENT AMTEATRU!

© 2026 Toate drepturile rezervate AMTeatru

URMĂTORUL EVENIMENT AMTEATRU!

© 2026 Toate drepturile rezervate AMTeatru

Sign Up to Our Newsletter

Be the first to know the latest updates

[yikes-mailchimp form="1"]
This Pop-up Is Included in the Theme
IÎnscrie-te la Newletter-ul nostru!
Acum