Share This Article
Andruni 8.5
Mi-a fost tare greu să mă obișnuiesc cu limbajul licențios, însă de dragul actorilor m-am străduit. Chiar dacă Florin Piersic Jr și Vlad Zamfirescu își asumă rolurile într-un mod incredibil și joacă extrem de potrivit situației, talentul celor doi nu reușește să fie cu adevărat pus în valoare, repetițiile devenind obositoare. Tot spectacolul este colocvial, dus la extremă, iar repetivitatea din păcate iau accentul de pe prestația actorilor și de pe mesajul mai profund. Cu siguranță este un spectacol care atrage atenția, însă la potențialul pe care l-ar fi putut avea, a fost dezamăgitor și trist pentru cât de bine au jucat cei 4 artiști. Cele 3 ore de haos nu lasă loc publicului să proceseze și să se bucure de o oarecare simplitate a scenariului.
Mădălin 8,9
“Vestul singuratic” este clar un spectacol peste media celor de la Teatrul Nottara, cu doi protagoniși care nu mai au nevoie de elogii, Florinel Piersic si Vlad Zamfirescu, secondați fain de Andi Vasluianu și Corina Dragomir. Puțin prea lung si un pic repetitiv, după gustul nostru, dar merită văzute recitalurile actoricești.