Share This Article
Andruni 9.3
Pentru mine este foarte important cum începe un spectacol. Deși încercăm să ne mințim singuri, chiar judecăm după ce vedem prima dată. Poate m-am pripit încă de atunci, însă s-a dovedit să am dreptate când mi-am format prima impresie, de bine, evident. Atmosfera creată pe scenă te introduce în lumea prezentă a spectacolului, simțind fiecare durere și suferință relatate de-a lungul piesei. Este senzațional cum atâtea detalii sunt surprinse prin direcționarea emoțiilor publicului exact unde trebuie să fie. Este un spectacol pe care îl recomand din plin. Este greu, dar așa sunt majoritatea lucrurilor frumoase, acesta fiind un exemplu ideal al performanțelor excepționale.
Mădălin 9,3
Un spectacol real de puternic și sensibil, chiar văzut și a doua oară… N-as schimba nimic din prima impresie: Ciolan Amalia și Andrei Huțuleac sunt admirabili într-un spectacol care are la bază un scenariu insidios și scris aproape perfect, care te acaparează treptat și te face să retrăiești ceva ce n-avem voie să uităm vreodată. Direct pe lista scurtă MUST SEE, prieteni!