Share This Article
Andruni 8
Oricât ador musicalurile, povestea nu este destul de coerentă pentru ca publicul să rămână dedicat firului epic. Muzical vorbind, este un spectacol extraordinar din punct de vedere al coloanei sonore, însă limitativ, pentru potențialul folclorului românesc. Artiștii s-au ridicat la nivelul unui standard așteptat, pentru operetă, iar efectele vizuale, au ajutat contextul sumbru. Regia mi s-a părut cel mai de apreciat element, creând un cadru favorabil sentimentelor specifice unei povesti atât de integrată în amintirile noastre. Deși nu se numără printre musicalurile pe care le-aș recomanda la primă mână, este unul dintre spectacolele ce merită menținute pe o listă scurtă.
Madi 9,2
Mesterul Manole este o operă rock românească fără egal… îndrăznesc să spun asta după ce am văzut avanpremiera și vă recomand să nu ratați minunea de la Operetă!
Tot respectul pentru compoziția și aranjamentul muzical semnate de Josef Kappl, fostul component al legendarei formații Phoenix si felicitări tuturor artiștilor implicați în spectacol, în frunte cu protagonistul Florin Budnaru, o îmbrățișare pentru solista Daniela Bucșan și un mare BRAVO pentru Alexandru Ilie, unul dintre foarte puținii dirijori români capabili să facă să sune atât de armonios împreună orchestra si bandul!