Share This Article
Andruni 9.5
Senzația aceea că un rol a fost scris pentru o singură, anumită persoană — aceasta este impresia pe care o redă Andrei Șerban. Personajul principal smulge sufletul audienței, amplasându-l cu grație și persuasiune în centrul acțiunii. Textul domină sala, mai ales când monologurile puternice zdrobesc și ultima detașare de acțiune. O capodoperă greu de comparat, a unui regizor și el unicat. Astfel, opera cu titlu eponim personajului excentric, viu, joacă publicul exact cum i-ar fi fost specific realei figuri istorice. Da, este un spectacol pe care l-aș putea vedea din nou. Da, merită văzut cu ambele interprete în rol principal, pe rând. Mi-a fost dor să resimt un devotament față de personaje, dar și față de istorie.
Madi 9,5
“Mary Stuart”, premieră TNB cu reîntoarcerea lui Andrei Șerban după 30 de ani … Superbă revenire a regizorului cu o altă recitire genială a lui Robert Icke, după Oedip-ul de la Bulandra (acum Schiller, atunci Sofocle)… toți actorii merită felicitări, dar în special cele două protagoniste, magistrale atât Nicoleta Lefter (Mary Stuart) cât și cea mai recentă achiziție a Naționalului Bucureștean, fabuloasa Ofelia Popii (Elisabeta)… si e clar ca trebuie să-l revăd pentru schimbul de roluri, mai ales că Raluca Aprodu a luat nominalizare UNITER pentru acest spectacol…