Share This Article
Andruni 9.7
Ai crede că nu există un sentiment comparabil cu a fi absorbit de o carte atât de profund, încât tresari la fiecare rând pe care îți alunecă privirea. Dumitru Acriș reușește să contextualizeze drama monumentalului Tolstoi până într-un punct în care uiți să crezi în povestea unor personaje, temându-te in schimb pentru propriul destin dintre acele vremuri tulburi. Ana Bianca Popescu în rol principal spulberă realitatea spectatorilor de dinainte de spectacol, integrându-te cu totul în tragedia plină de speranță, atât de memorabilă. Nu am întâlnit des spectacole atât de bine elaborate, care să prindă o audiență în tot întregul ei. Felul în care publicul devine angrenat în fiecare acțiune, fiecare replică, este o dovadă a succesului de a aduce un scenariu la viață.
Madi 9,7
Scenariul sintetizează și actualizează exemplar romanul lui Tolstoi, regia mustește de idei și simboluri, chiar dacă folosește mijloace scenografice simple, dar ce efecte și ce ambient creează … m-a cucerit trenul cu tripleta de 6 roți … însă interpretările sunt cheia de boltă a spectacolului de aproape 4 ore care trec fără sa le simți, fiecare interpret, chiar dacă stă mult sau foarte puțin în scenă, face roluri memorabile… în frunte cu bineînțeles charismatica Ana Bianca Popescu, cea care dă naștere unei Anna Karenina uluitoare, intr-o interpretare foarte diferită de tot ce a mai jucat în anii trecuți și credeți-mă că nu i-am ratat vreo producție… dar toți merită APLAUZE îndelungi!